marți, 17 aprilie 2012

Un alt stil de viata... prezent si viitor

Am devenit obsedata de tot ce inseamna bio, eco, natural sau organic. Sotul zice ca o dau in extreme. Uneori si eu cred ca e asa dar nu mai pot sa fac nimic. Nu mai pot consuma mezeluri, de maioneze, ketchup si sosuri din comert nici nu vreau sa aud, desi nici inainte nu prea le consumam.
  1. Carnea imi place desi sunt tentata sa renunt la ea. N-am sa pot pentru ca sunt constienta ca e benefica pentru organism si nu poate fi inocuita cu nimic. Dar sunt hotarata sa o consumam mai rarut, 1-2 ori pe saptamana. Bineinteles carne slaba gen pui de casa, vita sau vanat. Pestele inainte nu prea il iubeam dar acum imi place facut la cuptor cu legume si smantana. Dar iarasi, il procur de la gheretele cu peste proaspat si nu stiu de unde il aduc, cum e crescut si de cand o fi mort:). Poate ma lumineaza cineva si imi zice care peste e cel mai sanatos.
  2. Am renuntat la zahar. Folosesc ca indulcitor mierea si cica ar mai fi ca alternativa xylitolul sau stevia. Xylitolul este 100% natural, slab caloric, slab glicemic, antibacterian, ajuta la remineralizarea dintilor si a oaselor reducand riscul de osteoporoza si carii dentare. In Chisinau n-am gasit nicaieri xylitol. Stevia la randul ei, este singura substanta naturala, care poate substitui zaharul, fara a avea efecte secundare nocive. Chiar si cei care sufera de diabet pot consuma aceasta substanta. Nici pe asta n-am gasit-o prin Chisinau. O solutie ar fi sa comand acesti indulcitori de pe site-ul www.iherb.com si asa am sa si fac.
  3. Vine vara si o sa avem fructe si legume naturale din belsug. Salatele vor fi felul principal de mancare pentru mine in special (vreau sa slabesc).
  4. Am marit consumul de nuci, seminte de in, susan, dovleac, floarea soarelui, alune. E pacat sa nu consumam nucile care cresc la orice colt la noi in Moldova. E drept ca multa lume considera ca nucile sunt calorice si ingrasa, insa uita ca acestea sunt bogate in fibre, fitonutrienti si antioxidanti precum: vitamina E si seleniu. De asemenea, nucile sunt bogate in steroizi din plante si grasimi, dar cel mai adesea grasimi monosaturate si polisaturate (acizi grasi omega 3), despre care s-a aratat ca micsoreaza nivelul de colesterol.
  5. De foarte mult timp consumam doar ulei extra virgin de masline. Uneori folosesc si uleiul de floarea soarelui iar in terciuri mai inclouiesc untul cu ulei de cocos.
  6. Toti 3 iubim lactatele. Cu groaza am descoperit acest link si sunt in dilema: sa le mai consum sau nu? Un lucru stiu sigur, la kefirul de casa n-am sa renunt de nici o culoare deoarece acesta contine probiotice care ajuta la pastrarea funcţiei digestive in parametri normali. Cel din comert, chiar daca scrie ca e imbunatatit cu bifidobacterii, contine zahar si conservanti.
  7.  O sa consumam mai multe sucuri din plante verzi. Plantele verzi contin multa clorofila  aceasta fiind considerata lichidul vietii (o sa scriu o postare despre clorofila mai tarziu).
  8. Cel mai important: nu gatesc prin prajire mai nimic. Imi plac snitzelele, chiftelutele si  parjoalele. Chiftelutele le fierb si apoi le mai dau un clocot si in sosul de smantana. Snitzele si parjoale nu mai fac. Dar am sa caut o alternativa la cuptor.
  9. Sucurile din fucte si legume si ceaiurile din plante sunt bune pentru detoxifiere. Mai ales in perioada aceasta a primaverii, este ideal sa facem curatenie in organism si sa ne pregatim de vara. Organismul odata detoxifiat ar putea absorbi mai bine vitaminele si toate substantele nutritve din produsele ce le vom consuma in vara si toamna.
  10. Treptat incerc sa renunt la consumul de fainoase. Mai mananc paine neagra si painici facute de manuta mea. 
  11. Orezul alb vreau sa-l inlocuiesc cu orez brun. Dar iarasi, nu gasesc orez brun in supermarket.
  12. Am sa-mi fac grau incoltit si am sa-l consum tocat amestecat cu miere. Cititi despre beneficiile lui aici .
  13. Inainte consumam stafide, prune, caise si curmale uscate. Dar niciodata nu am atras atentia ca pe eticheta scrie ca trebuiesc spalate inainte de a fi consumate pentru ca sunt prelucrate cu sulf:(. OMG... nu mai cumpar si nici nu mai mananc asa ceva. Ar fi o idee sa le deshidratam dar nu mai am loc in casa de atatea electrocasnice. Ma mai gandesc oricum, poate candva o sa-mi procur un aparat de deshidratat.
  14. Ceai pliculete nu mai cumparam si nu mai bem. Folosim ceaiul frunze sau cel mai des, tei cules de parinti la tara. Am un termos de 1 litru si seara fac in el ceai de tei cu menta sau fara. Dimineata la micul dejun ceaiul e inca fierbinte. Peste zi mai fac un termos cu tei, romanita, sunatoare etc. O ceasca din astfel de ceai cu o lingurita de miere este foarte bun.
  15. Sunt fana radacinoase: telina, patrunjel, pastarnac. Le am mereu in casa si le folosesc la supe, ciorbe, piureuri pentru Emy, deci cam in orice mancare pun radacinoase. 
  16. Nu mai consumam sucuri din magazin de vreo 2 ani: cu gaze, fara, la cutie, naturale...de nici un fel. Toate au coloranti, conservanti, zahar.  Absolut toate. Suc fac eu acasa din fructe naturale si il bem imediat. 
  17. Iesirile dese la aer curat fac foarte bine. La fel ca si sportul, desi nu prea am timp de el. Dar fac sport, alergand dupa Emy:)

Poate ca sotul are dreptate: NU MAI TREBUIE SA CITESC ASA MULT :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu